Saturday 19 July 2014

Ilustrații Vechi Românești

Am pornit la drum cu această pagină din două motive: prima ar fi lipsa de ilustrații românești istorice de bună calitate în mediul digital, iar a doua ar fi abundența imaginilor de care dispun sau aș putea dispune.

 Fondul paginii: Liturghierul lui Macarie, 1508

Sunt pasionat de istorie și artă de când mă știu iar de legătorie de patru ani. Am avut multe cărți vechi cu ilustrații deosebite, dar din pricina lipsei de spațiu nu am avut unde să le public. 

Blogul meu specializat pe legătorie este dediat numai acestei ramuri, plus restaurarea cărților vechi, iar a publica acolo toate imaginile ar fi fost nepotrivit și neproductiv. 

Voi publica aici pe cât posibil toate ilustrațiile pe care le consider demne de publicat. 

Efortul va fi destul de mare și progresul încet: nu dețin nici o cameră deosebită, nici un scanner extraordinar, iar cu timpul stau și mai prost.

Până la alte îmbunătățiri, voi continua cu ceea ce dispun. 


Prima postare, atunci când va fi gata, va detalia ilustrațiile din Psaltirea de la 1817 de la Neamț pe care o restaurez în prezent. 



No comments:

Post a Comment